Crăciunul se apropie, iar cozonacul este nelipsit de pe mesele de sărbătoare. Eu am ales să fac cozonaci pufoși cu multă nucă și cacao, aromați cu coajă de portocală și lămâie, nelipsita esența de vanilie pe care am pus-o în aluat și esența de rom, pe care am folosit-o la umplutura cozonacilor. Daca nu vă plac stafidele, le puteți înlocui cu rahat, reducând puțin cantitatea de nucă. Ador mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor, îmi aduce aminte de copilărie și de momentele petrecute alături de familie. Dacă v-a plăcut această rețetă video și vreți să vedeți și altele similare, vă rog să vă abonați la canalul meu de YouTube. Vă invit să încercați această rețetă de cozonac pufos cu nucă!
Ingrediente aluat cozonac:
- 1 kg faină;
- 550 ml lapte călduț;
- 170 g unt;
- 6 gălbenușuri;
- 200 g zahăr;
- 20 g drojdie uscată;
- coajă de lămâie și portocală;
- esență de vanilie;
- sare.
Ingrediente umplutură cozonac:
- 300 g miez de nucă;
- 6 albușuri;
- 60 g stafide;
- 50 g zahăr;
- 50 g cacao;
- esență de rom;
- sare.
Ingrediente decor cozonac:
- 1 gălbenuș;
- zahăr.
Preparare rețetă cozonac cu nucă- rețeta video pas cu pas
Cum se face maiaua?
Prima data vom face maiaua. Într-un castron punem drojdia uscată, 2 linguri de făină, o linguriță de zahăr și aproximativ 11 linguri de lapte călduț-nu lapte fierbinte. Apoi amestecăm până incorporăm bine-trebuie să obținem un aluat mai moale- îl lăsăm la crescut aproximativ 10 minute-sau până își dublează volumul.
Cât timp dospește maiaua, vom da lămâia și portocala pe răzătoarea mică. Punem zahărul peste laptele călduț și amestecăm până când zahărul se topește. După ce maiaua și-a dublat volumul, o adăugăm peste făină, apoi punem gălbenușurile, esența de vanilie, coaja de portocală și lămâie și amestecăm. Apoi adaug laptele călduț, care a fost amestecat cu zahărul, puțin câte puțin și amestecăm până când aluatul se leagă și terminăm laptele. Apoi adăugăm și sarea- am ales să pun sarea la final, deoarece nu am vrut sa ia contact direct cu drojdia. În funcție de făină, putem să mai adăugăm câteva linguri de lapte. Apoi incorporăm untul, puțin câte puțin și îl frământăm până terminăm tot untul și veți vedea că aluatul este moale, ușor lipicios-este în regulă să fie așa-vezi video. Apoi îl transferăm într-un castron încăpător, acoperit cu folie alimentară și îl lăsăm la crescut pentru aproximativ 1 oră (dacă este cald în casă, dospește mai repede) sau până când aluatul își dublează volumul. Cât timp lăsăm aluatul la crescut, ne ocupăm de umplutura cozonacului.
Ne ocupăm de miezul de nucă- în funcție de preferință, nuca o puteți face mai fină sau mai mare. Mie, îmi place să o las mai mare, să se simtă în cozonac. Într-un castron încăpător punem albușurile și sarea și le batem spumă. Când încep să se întărească, adăugăm zahărul puțin câte puțin și mixăm. Apoi adăugăm puțin câte puțin pudra de cacao și mixăm. Adăugăm esența de rom și mai mixăm câteva secunde. Adăugăm stafidele și miezul de nucă și cu ajutorul unei linguri le amestecăm până se omogenizează. Umplutura pentru cozonac este gata și o lăsăm deoparte. După ce aluatul și-a dublat volumul, vom înlătura folia alimentară. Aluatul îl punem pe masa de lucru, îl împărțim în două bucăți egale. Una dintre bucăți am pus-o deoparte, într-un castron. Între timp ne ocupăm de prima bucată de aluat, pe care o împărțim în două bucăți egale. O sa avem nevoie de puțin ulei de floarea soarelui, pe care îl vom întinde pe blatul de lucru. Întindem aluatul cu mâinile, nu este nevoie de făcăleț, apoi punem aproximativ 3 linguri din umplutura și întindem pe suprafața aluatului, apoi rulăm. Îl las deoparte și la fel procedez și cu a doua parte de aluat. După ce am terminat de rulat aluatul, îl împletim- vezi video. Îl punem într-o tavă de cozonac cu dimensiunea de 31 de cm în care am pus hârtie de copt. La fel procedăm și cu al doilea aluat. După ce am terminat de rulat și al doilea cozonac, îi acoperim cu un prosop curat și îi vom lăsa la crescut pentru aproximativ 30 de minute.
După ce cozonacii au crescut, îi vom unge cu gălbenuș de ou și apoi vom presăra zahăr tos.
Băgăm cozonacii în cuptorul preîncălzit la 170 de grade pentru aproximativ 40-50 de minute (la mine a durat 50 de minute, în cuptorul electric), sau până trece testul cu scobitoarea.
Scoatem cozonacii din forme și îi lăsăm să se răcească complet, acoperiți cu un prosop.
Complexitate | Timp de preparare | Nr. porții |
medie | 3 ore | 2 cozonaci mari |
POFTĂ BUNĂ!
Dacă doriți să vedeți mai multe rețete delicioase, vă invit să vă abonați la Canalul meu de YouTube.
Un gând despre „Cozonac cu nuca”